NORMAL ŞI ANORMAL

De multe ori oamenii se declară ei înşişi sau vorbesc despre alţii că sînt normali sau anormali. De
asemenea vorbim de situaţii şi lucruri normale sau anormale. Dar ce se înţelege de fapt prin normal şi prin anormal?

Dacă normalul reprezintă o plajă, un domeniu, atunci anormalul este tot ceea ce este în afara normalului deci tot ce depăşeşte limitele normalului, în plus sau în minus. Deci anormalul ar putea fi inferior normalului, după cum ar putea fi în alte cazuri superior acestuia. În primul caz ar fi vorba de handicapaţi (dacă ne referim la oameni), iar în al doilea caz ar fi vorba de genii (supradotaţi). Şi unii şi ceilalţi sînt pentru omul obişnuit nişte anormali. Nici unii nici ceilalţi nu sînt înţeleşi de societate, dar în timp ce primii nu înţeleg nici ei la rîndul lor societatea, cei din a doua categorie înţeleg foarte bine societatea şi îi
sesizează deficienţele şi aspectele pozitive.

Pentru omul de rînd, un om “normal” este omul obişnuit, care lucrează, mănîncă, se îmbracă, se
distrează în limitele relative ale moralei şi ale obiceiurilor sociale dintr-o anumită perioadă istorică. Acest om “normal” are un fel de comportament social, mediu. Dacă cineva încalcă aceste norme, concepţii, care de fapt au caracter istoric (în sensul că se modifică de la o perioadă istorică la alta), este considerat de omul obişnuit un anormal. De regulă, este clasificat, superficial, în grupa nebunilor. De multe ori nu se face o diferenţiere atît de netă şi se spune numai că sînt anormali. De exemplu, faptul că unii sînt vegetarieni este considerat de oamenii omnivori drept anormal. Dar la fel vegetarienii pot considera că omnivorii sînt anormali. Cine are de fapt dreptate? La fel se întîmplă şi cu cei care nu beau de loc alcool, sau cu cei abstinenţi sexual, etc.

Principiul conform căruia normalitatea este situaţia medie a unui eşantion social, face ca chiorul să fie împărat în ţara orbilor. El este superior orbilor pentru că tot vede ceva, dar aceasta nu înseamnă că chiorii sînt oameni supranaturali, ci înseamnă numai că sînt superiori orbilor. Ei însă ar fi ultimii în ţara celor cu vedere bioculară.
Ar mai trebui aici să vorbim despre cei manipulaţi. Sînt acei oameni care sînt puşi să acţioneze într-un anumit fel, fără ca ei să-şi dea seama. Aceştia sînt oameni bine intenţionaţi, dar care nu au încă o conştiinţă trează pentru a înţelege că sînt manipulaţi. Sînt oameni normali dar adormiţi, acţionează ca nişte marionete.
Cei care îi manipulează le ştiu reacţiile posibile la principalii stimuli care prezintă interes. Binenţeles că cei care manipulează sînt de fapt nişte anormali, dar cei manipulaţi deşi reacţionează ca anormali sînt de fapt oameni normali dormitînd. Cei care manipulează oamenii au înţeles ceva din mecanismele vieţii şi le folosesc în scop strict personal. Ei au o oarecare conştiinţă, dar nu suficient de ridicată încît să înţeleagă că legea liberului arbitru trebuie să acţioneze pentru fiecare.
Normalul, aşa cum este perceput de foarte mulţi oameni, este deci ceva extrem de relativ.

S-ar părea că nu putem discerne între un om normal şi unul anormal, fără să ne păcălim şi fără să
existe nimic relativ. Credem însă că există un criteriu destul de clar. Dacă cineva îţi impune într-o formă sau alta părerile, concepţiile sale, atunci sigur acea persoană este anormală, pentru că acţionează contra legii lui Dumnezeu, liberul arbitru. Cel ce-şi impune ideile cu forţa este o brută, un egoist, acţionează contra legilor naturii, indiferent de cît de normale ni se par ideile pe care le propăvăduieşte, indiferent de cît de mulţi adepţi sau discipoli are.

Dacă în schimb cineva, indiferent de concepţiile şi faptele sale, nu-şi impune aceste concepţii sub nici
o formă şi nu afectează cu nimic activitatea sau opţiunile celorlalţi, ci numai le prezintă dacă este întrebat sau este pus în faţa luării unei decizii, este un om tolerant, este un om normal, este un om. Fiecare are astfel posibilitatea de a decide singur ce are de făcut, fără nici o constrîngere, complet liber.
Normalitatea nu apare dintr-o statistică, din curba lui Gaus, unde majoritatea de află în mijlocul
curbei. Majoritatea nu înseamnă normalitate şi nici adevăr. Majoritatea nu înseamnă decît faptul că mai mulţi oameni dintr-o anume comunitate au aceleaşi păreri, aceleaşi idealuri şi aceeaşi putere de înţelegere.

În această perspectivă să analizăm cuvîntul “paranormal”aşa cum este folosit în
prezent. Mult mai corect sensului său şi înţelegerii de către oamenii actuali, ar fi utilizarea
cuvîntului de supranormal. Dacă acceptăm să definim normalitatea ca zona mediană din
curba lui Gaus, atunci ar exista atît subnormalitate cît şi supranormalitate şi în acest caz n-
am mai pune laolaltă debilii mintali (subnormalii) cu cei care au capacităţi supranormale,
aşa cum se făcea pînă de curînd şi probabil se mai practică încă în unele locuri. Aceşti
supranormali sînt trataţi cu şocuri electrice în spitale pentru a-i aduce la normalitate,
adică de fapt pentru a le opri progresul spiritual. Nişte medici normali (conform curbei lui
Gaus), n-au cum să priceapă supranormalul, dar ei pricep subnormalul şi-l confundă cu
supranormalul.

La fel şi în societate, politicienii conducători sînt oameni normali, dar nu suportă intelectualii
anormali, supranormali pe care încearcă să-i distrugă fizic, deşi aceşti intelectuali nu sînt deloc înteresaţi să
conducă societatea la modul concret ci vor doar să-i deschidă nişte drumuri noi, mai simple şi mai eficiente.
Ei ar putea să ajute politicienii să-şi mentină poziţia conducătoare privilegiată, doar cu condiţia ca ideile
lor să ajungă la mase. Aceşti intelectuali nu vor să distrugă ordinea socială, ci doar s-o perfecţioneze, s-o
îmbunătăţească, fără vărsări de sînge şi fără revolte sociale.
C. Mircea 11.10.2001